Zi istorică pentru politica Republicii Moldova. Unioniștii depun dosarul la CEC și intră oficial în cursa electorală

Zi istorică pentru politica Republicii Moldova. Unioniștii depun dosarul la CEC și intră oficial în cursa electorală

Reprezentanții Partidului Unirea – Democrația Acasă vor depune astăzi, 21 ianuarie, ora 15:00, la Comisia Electorală Centrală lista partidului și celelalte documente necesare înregistrării condidaților la funcția de deputat în circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. 

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Partidului Unirea – Democrația Acasă în cadrul unei conferințe de presă. 

,,Astăzi suntem gata să înregistrăm lista națională a Partidului Democrația Acasă, sub sigla Unirea, la Comisia Electorală Centrală. Tot astăzi, vom da citire listei naționale, care a fost constituită pe baza unor criterii: unionist, fără foști miniștri, deputați sau alți funcționari publici și integritatea morală’’, a declarat Ion Leașcenco, în cadrul conferinței de presă.

,,Suntem pregătiți moral, fizic și spiritual să preluăm drapelul, să continuăm drumul spre reunire într-o nouă formulă și cu noi energii pentru a atinge obiectivul propus’’, a declarat Vasile Costiuc, actualul președinte al Partidului Democrația Acasă.

Liderul unionist, Anatol Ursu, care candidează pe circumscripția nr. 22 – Ialoveni și interpreta, Zinaida Bolboceanu, candidat pe circumscripția uninominală nr. 35 – Căușeni au anunțat în cadrul conferinței de presă că au colectat numărul necesar de semnături și vor depune miercuri, 23 ianuarie, dosarul la CEC pentru a fi înregistrați oficial în cursa electorală. 

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.