Voronin, pe listele unioniștilor la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Voronin, pe listele unioniștilor la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Valeria Voronin, ex-moderatoarea emisiunii ,,Moldova Live” de la 10TV, a depus astăzi, 18 ianuarie, cerere la Autoritatea Națională de Integritate pentru eliberarea certificatului de integritate, document, care îi va permite să se înscriere pe listele Partidului Democrația Acasă în cursa electorală. 

Tânăra spune că astfel va continua lupta în favoarea cauzei și își dorește ca unioniștii să se alăture unei formațiuni politice care nu include foști deputați care au contribuit la ruinarea statului Republica Moldova.

,,Am decis să susțin colegii de cauză, alături de care am muncit în ultimii ani. Astăzi am depus cererea la ANI pentru a mi se elibera certificatul de integritate. Ne-am unit forțele în această bătălie pentru a duce mesajul unirii în Parlament. Muncim pentru a aduce Basarabia Acasă”, a declarat Valeria Voronin.

PArtidul Democrația Acasă și-a anunțat intenția de participare în cursa electorală pe 26 decembrie. Trei dintre membrii partidului vor candida și pe circumscripții uninominale. Este vorba de Anatol Ursu, circumscripția nr. 22 – Ialoveni, Ion Leașconco va candida pe circumscripția nr. 15 – Călărași și Zinainda Bolboceanu pe ciscumscripția nr. 35 – Căușeni. Alegerile din Republica Moldvoca vor avea loc pe 24 februarie în baza sistemului mixt de vot.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.