Salvați școlile românești din Ucraina

Salvați școlile românești din Ucraina

Blocul Unității Naționale a organizat a organizat un protest la Ambasada Ucrainei din Chișinău împotriva închiderii școlilor românești din Ucraina. La protest au participat câteva zeci de persoane și reprezentanți ai asociațiilor componente BUN.

Declarație:

Suntem profund revoltați de derapajele antidemocratice din Ucraina, tentativele constante de deznaționalizare ale minorității românești din regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatia. De parcă nu erau suficiente acțiunile sfidătoare, neprietenoase, ale Ministerului Educației de la Kiev prin separarea artificială a moldovenilor de români și elaborarea unor manuale de sorginte stalinistă ale așa numitei „limbi moldovenești”, după ce noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, am fost solidari cu cetățenii Ucrainei în clipele de grea încercare din ultimii trei ani, statul ucrainean vine cu Legea 3419-D, adoptată de Rada Ucrainei, sub incidența căreia intră și satele românești din Ucraina, Lege care prevede ca sistemul de educație din această țară să se desfășoare doar în limba ucraineană. Așa cum este elaborată, Legea va duce la desființarea inevitabilă în câțiva ani a tuturor școlilor cu predare în limba română. Reprezentanții Blocului Unității Naționale au vizitat în mai multe rânduri localitățile din regiunile Cernăuți și Odesa unde au interacționat cu localnicii și autoritățile locale, situația românilor din vechile teritorii istorice ale Principatului Moldovei fiind una și așa deloc fericită. Parada Portului Popular la Cernăuți, evenimentele comemorative de la Fântâna Albă, Ziua Limbii Române la Cetatea Albă și alte evenimente culturale frumoase organizate în colaborare cu autoritățile ucrainene, vor părea zadarnice dacă aceste încercări de mutilare identitară nu vor înceta. Cerem ca drepturile celor 410 mii de etnici români (date oficiale) să fie respectate conform Constituției Ucrainei, care garantează dreptul la educație tuturor cetățenilor indiferent de etnie. CC Guvernul României, Constantin Codreanu, Radu Baltasiu, Eleonora Moldovan, Ionel Ivan, Monica Babuc

No Comments