OPINIE // Ion Leașcenco: Guvernările de până acum – antinaționale. Soluția – Unirea

OPINIE // Ion Leașcenco: Guvernările de până acum – antinaționale. Soluția – Unirea

Consiliul Naţional al PDM, condus de Vlad Plahotniuc, a decis vineri, 14 iunie, că democraţii se retrag de la guvernare. Guvernul Filip şi-a anunţat demisia, urmând să elibereze funcţiile pentru Guvernul condus de Maia Sandu. Retragerea PDM de la guvernare poate fi numită o „mică victorie simbolică”, pentru că lupta adevărată abia începe. Potrivit președintelui Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco, nu mai rămâne mult timp până cetățenii ar putea să se dezamăgească în guvernul Maiei Sandu, iar soluția pentru revenirea la normalitate este #NumaiUnirea.

„Regimul a căzut. Nu ai cum să te încăpățânezi să te menții la putere atunci când 90% din populație te disprețuiește. 
Este o ușurare, o aparentă victorie, dar în niciun caz o rezolvare a situației în care ne aflăm ostatici de atâția ani. Pentru că asistăm în continuare la perpetuarea unui cerc vicios, care se va opri doar după ReUnire”, scrie Ion Leașcenco într-o postare pe o rețea de socializare.

„Nu va mai dura mult timp până ne va dezamăgi și Maia Sandu sau Andrei Năstase. La fel cum ne-au dezamăgit în diferite rânduri Filat, Ghimpu, Roșca și alții. Nu Plahotniuc, cel care a venit de nicăieri sau mai exact crescut de Voronin și a plecat spre nicăieri. În legătură cu el oricum nu am avut nicio speranță”, susține Ion Leașcenco.

„Am zis în mai multe rânduri că toate guvernările pe care le-am avut până acum au fost unele profund cleptocrate și antinaționale. Așa va fi și aceasta și următoarea și cealaltă până când lanțul slăbiciunilor se va rupe. Pentru că Republica Moldova, un stat slab, eșuat, și-a arătat în atâtea rânduri caracterul falimentar și periculos pentru propriii cetățeni încât orice om lucid, cu picioarele pe pământ, înțelege caracterul utopic al păstrării cu atâta râvnă a acestui nefericit Status-Quo.
Tare mi-aș dori ca “politicieni” ca Plahotniuc, Voronin, Dodon și mulți alții să fie deferiți justiției unui stat reunit unde sa fie condamnați pentru genocidul social la care au supuși oamenii în experimentul social pe nume Republica Moldova în ultimul sfert de secol.
Trăiască Nația! Lupta pentru revenire la normalitate continuă!  #NumaiUnirea”, a conchis liderul unionist.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.