A 10-A LOCALITATE DIN REPUBUBLICA MOLDOVA A DECLARAT “ UNIREA IMEDIATĂ ȘI NECONDIŢIONATĂ CU PATRIA-MAMĂ”

A 10-A LOCALITATE DIN REPUBUBLICA MOLDOVA A DECLARAT “ UNIREA IMEDIATĂ ȘI NECONDIŢIONATĂ CU PATRIA-MAMĂ”

În fiecare zi se adaugă câte o localitate din Moldova la Unirea cu cei de peste Prut.
Satul Săseni, raionul Călărași, este a zecea localitate care a votat unirea necondiționată cu Țara.
„În restabilirea dreptului istoric, dorită de decenii de românii basarabeni, în general, şi de cetăţenii comunei Săseni, în particular, de a trăi laolaltă cu fraţii de peste Prut, continuând tradiţiile şi datinile româneşti pentru convieţuirea frăţească a neamului românesc, declarăm UNIREA imediată şi necondiţionată cu patria-mamă, ROMÂNIA, se arată în textul declaraţiei de Unire.

Celelalte nouă localități care au adoptat declaratii de reunire cu România sunt: Parcova (Edineț), Ulmu, Bardar, Ruseștii Noi, Puhoi, Văsieni (toate din Ialoveni), Feștelița (Ștefan Vodă) și Opaci (Căușeni) și Gotești (Cantemir).
Amintim că și primarul satului de baștină al lui Igor Dodon, domnul Vladimir Susarenco, și-a declarat intenția de urma frumosul exemplu dat de cele 10 localități reunite, simbolic, cu patria mamă România.
Unirea face puterea!

No Comments